Subiect ce preocupă pe toată lumea.Reviste de slăbit, cărţi şi diverse informaţii ce încearcă să îi facă pe oameni să adopte un regim de viaţă mai sănătos.Faptul că şcoala s-a implicat în educaţia unui regim de viaţă mai sănătos se pare că dă rezultate.
Nu de puţine ori am văzut în magazin părinţii care studiază foarte bine etichetele, verifică termenul de valabilitate şi încearcă să îi convingă pe copii să consume alimente sănătoase.Spre exemplu am fost plăcut impresionată de o fetiţă care a renunţat la o ciocolată în favoarea unui iaurt.
Cred că cea mai mare problemă în această privinţă o avem noi oamenii mari.Din cauza stresului, a lipsei de timp uităm un lucru foarte important, să avem grijă de noi, de sănătatea noastră şi în felul acesta consumăm alimente nesănătoase.Pe lângă acest aspect mai apare şi o altă problemă, nu numai că le consumăm, dar le cosumăm şi în exces.
Ar trebui să luăm exemplu de la cei mici sau măcar de dragul lor să fim mai atenţi şi să le dăm un exemplu pozitiv nu unul negativ.
În drum spre casă, un grup de copii m-au făcut să meditez puţin asupra unui regim de viaţă sănătos.E plăcut să îi vezi pe cei mici mai preocupaţi decât adulţi în ceea ce priveşte nutriţia.O fetiţă explica unui grup de copii că dulciurile conţin chimicale iar noi adulţi când vine vorba de astfel de subiecte, preferăm să le evităm.
Eu propun să reflectăm puţin asupra alimentaţiei noastre şi a celor dragi, să încercăm să evităm consumarea în exces a zahărului şi a grăsimilor.
Aveţi grijă ce mâncaţi şi cât mâncaţi!
Trăim ca să mâncăm sau mâncăm ca să trăim?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu