luni, 7 martie 2011

Ştiaţi că...


*O baterie aruncatâ în pământ durează la infinit? Acestea nu trebuie aruncate, deoarece produc infestarea pânzelor freatice cu metale grele, adesea cancerigene care pot provoca alergii sau alte neplăceri. Astfel acestea trebuie predate în magazinele care le colectează.

*Chibriturile se descompun între o lunî şi un an.

*O doză se descompune între 10 şi 100 de ani.

*Sticla- un pahar se descompune în 4000 de ani.

*O ţigară neaprinsă rezistă între 1-2 ani.

joi, 3 martie 2011

Să învăţăm să reciclăm


În toate cartierele din oraş au fost montate, la rampele de gunoi, pubele speciale pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Acestea au şi înscrisuri speciale, astfel încât oamenii să ştie că unele se pun hârtii, sticle, plastice şi obiecte metalice.

Reciclarea reprezintă prelucrarea deşeurilor în vederea refolosirii lor. Cu toţii ar trebui să protejăm natura, de aceea este bine de ştiut că nu toate lucrurile se pot recicla.

Obiectele din plastic pot fi reciclate, însă nu toate, astfel sticlele şi flacoanele vor fi reutilizate dar sacii din plastic, foliile de la reviste, ambalajele uşoare sau caserolele de polistiren trebuie aruncate la gunoi.

Ziarele, revistele, prospectele, foile de hârtie, plicurile, cataloagele, cutile metalice dar şi cele de carton vor fi refolosite, în schimb trebuie aruncate batistele sau articolele igienice şi tăviţele din hârtie.

Ambalajele de sticlă se pot recicla, însă paharele şi vesela au o compoziţie diferită şi nu şi nu se colectează la sticlă. Becurile consumate trebuie duse la magazinele de profil,



Transformarea produselor reciclabile

Obiectele din plastic care pot fi refolosite sunt topite, iar cel transparent este transformat în fibre textile. Din acestea se fabrică vestminte polare, umpluturi pentru perne şi pilote. Cel opac este bun pentru jardiniere, mobilier, cofraje de piscină şi pentru conducte.

Hârtia, ziarele şi revistele vor fi înmuiate în apă pentru înlăturarea cernelii, după care vor fi transformate în pastă de hârtie. În urma acestui proces produsele redevin ce au fost.

Cartonul se poate recicla de zece ori şi poate deveni ambalaj pentru hârtia igienică, cutii de prăjituri şi ambalaj pentru lapte.

miercuri, 29 decembrie 2010

Sfaturi pentru gospodine

*Dacă în aluaturile fara grasimi se pune o cantitate mai mare de zahăr acestea vor fi aspre şi tari.
*Aluaturile cu foi subţiri se întind mai bine dacă sunt lăsate să se odihnească 30 de minute sub o oală încălzită mai înainte.
*La aluaturile fragede, cantitatea de făină este dublă faţă de cea de grasime. Aceste aluaturi se prepară din unt sau margarină, făină şi apă
*Reuşita unui aluat fraged constă în faptul că trebuie frământat cât mai repede, după care se lasă la rece cel puţin o oră înainte de a fi pregătit.
*Gelatina nu se topeşte prin fierbere ci numai prin baie de aburi.

luni, 31 mai 2010

Mugurii de brad- întrebuinţări


Mugurii de brad se pot prepara ca sirop, tinctura sau ceai, toate acestea au proprietati curative. Mugurii de brad se culeg la munte, în luna iunie în funcţie de altitudine, este de preferat ca aceşti muguri de brad să fie verzi.

Infuzia din muguri de brad este bună pentru bolile de plămâni.

Persoanelor anemice le este recomandat siropul de brad. Siropul din muguri de brad se poate prepara atât la cald cât şi la rece. Siropul de muguri de brad se prepară dintr-un kilogram de muguri care se fierb în doi litri de apă la foc domol, într-un vas acoperit, pentru, pentru 15-20 de minute. După ce se răceşte , se filtrează, iar la fiecare litru de decoct se adaugă câte două kilograme de zahăr. Se mai odata în clocot, după care se pune în sticle.Persoanelor anemice li-se recomandă să ia câte 2-3 linguriţe de sirop înainte de masă, timp de două săptămâni. Siropul diluat cu apă scade febra, iar nediluat se floseşte în tratamentul tusei.

Spre deosebire de siropul preparat la cald, cel la rece are avantajul păstrării vitaminei C. Acesta se prepară astfel: într-un borcan mare se pune un strat de muguri de brad şi unul de zahăr, taseaz-i bine , apoi închide borcanul şi pune-l într-o cameră întunecată şi răcoroasă. Cu timpul zahărul se va dizolva şi se va transforma în sirop.

Durerile articulare sau de reumatism pot fi calmate cu ajutorul compreselor de brad. Se opăresc mugurii de brad cu apă fierbinte, după care se înfăşoară într-un tifon şi se aplică pe locul dureros.

Tinctura de brad se prepară astfel : se pun 15 linguri de muguri tocaţi mărunt într-un borcan, apoi se adugă două linguri de răşină de brad şi 150 ml de alcool alimentar. Se lasă la macerat 10 zile, după care se filtrează conţinutul. Această tinctură este utilă pentru cicatrizarea rănilor.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Spanacul şi Loboda



Spanacul conţine fier, vitaminele A, E, B1, B2, B6, C ŞI K. Este recomandat în anemii sau după pierderi abundente de sânge. Acesta este şi un bun mijloc de purificare a sistemului digestiv. Spanacul se consumă puţin opărit pentru aş menţine toate calităţile sau crud în salate.


Loboda este bogată în vitamine şi săruri minerale şi foarte săracă în calorii, astfel cei care ţin dietă pot consuma cu încredere această verdeaţă fără mustrări de conştiinţă. Mai este recomandată şi în afecţiunile hepatice.

luni, 7 decembrie 2009

Sfânta Filofteia






Creştinii ortodocşii o sărbătoresc în fiecare an pe 7 decembrie pe Sfânta Muceniţă Filoteia, ale cărei moaşte sunt adăpostite de către mănăstirea Curtea de Argeş.

Despre Sfântuliţă aşa cum i-se mai spune orice creştin ortodox cunoaşte faptele de milostenie pe care le-a făcut pentru cei săraci. Chiar şi acum Sfânta face minuni, tamăduieşte bolile, apără oamenii de rele, aduce ploaia pe timp de secetă, protejează animalele şi viile.Oamenii o ştiu drept ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, dar mai ales a fetelor , cărora le scoate în cale şansa căsătoriei şi viaţa lipsită de griji.
Şi în acest an oamenii au venit ăn număr foarte mare să se roage la Sfântuliţă.

Accident la Curtea de Argeş




Astăzi, în jurul orei 11 în cartierul Ivancea, din Curtea de Argeş, a avut loc un accident de maşină. În timp ce şoferul unui Opel a oprit la trecerea de pietoni pentru a da prioritate unei femei, acesta a fost izbit în spate de şoferul unui Volksvagen Pasat care venea dinspre hipermarket Wolf.


Accidentul s-a finalizat doar cu pagube materiale.