Se afișează postările cu eticheta Religie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Religie. Afișați toate postările

luni, 7 decembrie 2009

Sfânta Filofteia






Creştinii ortodocşii o sărbătoresc în fiecare an pe 7 decembrie pe Sfânta Muceniţă Filoteia, ale cărei moaşte sunt adăpostite de către mănăstirea Curtea de Argeş.

Despre Sfântuliţă aşa cum i-se mai spune orice creştin ortodox cunoaşte faptele de milostenie pe care le-a făcut pentru cei săraci. Chiar şi acum Sfânta face minuni, tamăduieşte bolile, apără oamenii de rele, aduce ploaia pe timp de secetă, protejează animalele şi viile.Oamenii o ştiu drept ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, dar mai ales a fetelor , cărora le scoate în cale şansa căsătoriei şi viaţa lipsită de griji.
Şi în acest an oamenii au venit ăn număr foarte mare să se roage la Sfântuliţă.

duminică, 6 decembrie 2009

Sfântul Nicolae





Astăzi creştinii ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae. Acest Sfânt este cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea lui lui pentru semeni, dar mai ales pentru copii. Faptele făcute de acest sfânt sunt numeroase, însă voi reaminti una din ele care face referire la fetele fără zestre. Pe vremea acestui sfânt existau trei fete ale unui nobil scăpătat, care nu se puteau mărita pentru că nu aveau zestre, aşa cum era obiceiul. Din cauza sărăciei fetele mai aveau puţin şi erau împinse către prostituţie pentru a supravieţui. La aflarea acestui lucru sfântul a luat din visteria bisericii un săculeţ de galbeni şi l-ar fi arunca noaptea în casa omului când toţi dormeau. Se spune că sfântul s-ar fi urcat pe acoperişul casei şi ar fi dat drumul săculeţului pe horn, iar acesta ar fi căzut într-o şosetă pusă la uscat. Astfel una din fete s-a măritat, şi în al doilea an s-a petrecut acelaşi lucru şi fata mijlocie s-a măritat, iar când i-a venit rândul celei mici tatăl a stat de veghe şi l-a surprins pe sfânt făcând acelaşi lucru şi i-a mulţumit. Astfel cele trei fete s-au măritat, iar tatăl lor le-a povestit tuturor faptele sfântului. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el.



Astfel în fiecare an pe 6 decembrie copii cuminţi primesc cadouri de la Moş Nicolae, iar cei care au făcut prostioare primes câte un băţ.



Creştinii ortodocşi au mers astăzi în număr mare la biserică pentru al prăznui pe acest Sfânt.

joi, 19 februarie 2009

Sfânta Împărtăşanie


Una dintre cele mai importante taine ale Bisericii.Pentru a-şi elibera sufletul de păcate şi pentru a-şi proteja trupul de cele rele, orice creştin ar trebui să ştie că măcar odată pe an, trebuie să primească Sfânta Împărtăşanie.

Potrivit riturilor bisericeşti, ar trebui să ne împărtşim în toate posturile anului sau cel puţin în Postul Mare.Prin această Sfântă Taină ne înfruptăm din izvorul harului dumnezeiesc.Prin vin şi pâine, ne împărtăşim cu Sângele şi Trupul Domnului.Mântuitorul a spus ,,Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi".

Pentru a primi această tainaPentru ca Sfânta Taină să îşi atingă scopul, trebuie să îndeplinim o serie de reguli.Înainte de Împărtăşanie trebuie să ne spovedim.Taina spovedanie reprezintă pocăinţa prin care credinciosul primeşte de la Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite.Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie completă, sinceră, secretă, rostită cu umilinţă, smerenie şi părere de rău.

Sfânta Împărtăşanie poate fi primită de numai cei botezaţi, care duc o viaţă curată şi care nu au canoane date de preot.Copii care nu împlinit 7 ani sunt consideraţi puri şi demni de a primi Împărtăşanie fără spovedanie.Orice creştin trebuie să ţină înainte 3 zile de post.Cei aflaţi pe moarte pot fi Împărtăşiţi chiar dacă au canoane care le interzic.Nu pot primi Sfânta Împărtăşanie creştini neortodocşi.După ce ai primit Sfânta Taină, nu ai voie să săruţi icoanele, să dormi, să scuipi, să îngenunchezi, să fumezi, să vorbeşti de rău, nu ai voie să săruţi pe cineva şi nici să fi sărutat.Cei care au canoane de îndeplinit vor primi Agiasma Mare, până la terminarea canoanelor.

marți, 6 ianuarie 2009

Sfântul Ioan Botezătorul


Mâine 7 ianuarie Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul Ioan Botezătorul.Fiul lui Elisabeta şi preotul Zaharia.Elisaveta era o femeie ce nu putea avea copii, însă Sfântul Gavril l-a anunţat pe preot atunci când se afla în templu că vor avea un copil şi numele hărăzit de Dumnezeu este Ioan.

Ioan era cel care îi chema pe oameni la pocainţă si-i boteza in râul Iordan afundându-i cu tot trupul în apa. El zicea poporului: "Pocaiţi-vă că s-a apropiat împaraţia cerurilor!". Lăsa să se înţeleagă că această împărăţie, atât de aşteptată de evrei, nu se cucereşte nici cu sabia, nici cu aurul, nici prin răscoale, că ea este de o altă ordine, o împaratie cu totul duhovnicească, împărăţia sufletelor, unde se intră prin pocainţă şi se trăieste prin iubire şi milostenie.

Poporul l-a numit Ioan Botezătorul, tot El este cel care l-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în Iordan.

Numele de Ioan vine din ebraicul Iohanˇn. Termenul este compus din: Io: prescurtare pentru Iehova (Dumnezeu) si verbul hanan: a avea mila. Deci, traducerea lui Iohanan este "Din gratia lui D-zeu; D-zeu s-a indurat".

În seara de Bobotează are loc un ritual numit ,,Iordanul" ce constă într-un botez simbolic celor ce poartă numele de Ion.

Acest ritual se practică şi în satul Cebu din judeţul Argeş.Astfel se adună un grup de bărbaţi de toate vârstele şi pleacă cu busoic şi apă sfinţită ca să îi boteze pe Ioni.Cei ce poartă acest nume le dau bani, vin sau ţuică.

La mulţi ani tuturor celor care poartă numele de Ion!

luni, 5 ianuarie 2009

Mâine este Boboteaza

În fiecare an pe 6 ianuarie este celebrat Botezul Domnului sau Boboteaza.Această sărbătoare semnifică sfinţirea apelor lumii, a întregii creaţii, după cum Iisus a coborât în râul Iordan pentru Botez.
Slujba se săvârşeşte afară, lângă o apă curgătoare sau o fântână.În această zi credincioşii primesc agheazmă cu puteri deosebite care vindecă, însănătoşeşte şi curăţă trupul şi sufletul.
Tradiţii
Preoţii merg cu botezul la oameni pentru a sfinţi gospodăriile.
Fetele iau din busuiocul cu care aghezmuieşte preotul, pentru ca apoi să îl pună sub pernă ca să îşi viseze ursitul.
Băieţii care vor să îşi viseze ursita trebuie să ţină post negru în Ajun.
Se spune că iarna va fi lungă dacă va ploua de Bobotează, iar dacă vremea e frumoasă se anunţă o vară călduroasă.Dacă bate crivăţul e semn că vor fi roade bogate.
În Ajun nu trebuie să te cerţi cu soţul, ca să nu ai probleme în familie tot anul.
Nu trebuie să dai nimic cu împrumut pentru că astfel se risipeşte belşugul şi sporul casei.

joi, 1 ianuarie 2009

Sfântul Vasile


Pe 1 ianuarie lumea creştină îl prăznuieşte pe Sfântul Vasile cel Mare, episcop de Cesareea.Este primul ierarh care a înfiinţat lăcaşuri de adăpost pentru sărmani, orfani şi bătrâni.
În ritul ortodox, există obiceiul ca de ziua lui, să se citească Moliftele sale, slujbe deosebit de puternice, menite să dezlege farmece.Nu orice preot se înumetă să le citească şi este necesară o pregătire cu rugăciune şi post negru..La fel şi credincioşii trebuie să ţină post măcar trei zile, să nu aibă legături trupeşti, să nu facă rău, nici cu fapta, nici cu gandul.
Dacă nu se respectă aceste reguli slujba nu va mai efectul dorit iar răul se va răsfrânge asupra lor.
Sfântul este recunoscut pentru minunile sale, fiind praznicul duhurilor rele.
La vârsta de 50 el S-a mutat către Dumnezeu la varsta, in ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioşi si de necredincioşi, care-L iubeau si-L cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui.

vineri, 26 decembrie 2008

Sfântul Ştefan


Mâine este prăznuit Sfântul Ştefan, unul dintre martorii Învierii, Înălţării la cer a Mântuitorului şi Pogorâri Duhului Sfânt.
De când era copil se îndeletnicea cu cartea, mergea tot timpul cu mama sa la biserică şi ţinea post .
Numele de Ştefan este de origine greaca si înseamna "coroana".
A fost ales pentru credinţa şi evlavia sa arhidiacon, în primele zile de după Cincizecime, când apostoli au tras la sorţi zonele în care vor purta cuvântul Domnului.La scurt timp după aceasta el s-a aflat în templu şi i-a auzit pe oameni cum vorbea despre Mântuitor, unii spuneau că e Mesia alţii că ar fi un înşelător.În acel momente Ştefan s-a urcat pe loc înalt şi a spus ,,Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos!El este Cel ce a plecat cerurile, şi S-a pogorât pentru păcatele noastre, şi S-a născut din Sfânta şi Curata Fecioară, cea aleasă înainte de Întemeierea lumii."
Mulţimea nu a fost mulţumită motiv pentru care au hotărât ,, Să piară!De piatră să piară!".Astfel Sfântul Ştefan a murit cu ochii spre slava lui Dumnezeu, bătut cu pietre, devenind prin propria hotărâre, întâiul mucenic întru credinţa lui Hristos.
Ştefan a murit în acelaşi an cu Hristos, pe 27 decembrie, având în jur de 30 de ani. După mai mulţi ani, în locul unde a murit el s-a ridicat o biserică.
La mulţi ani tuturor celor care poartă numele de Ştefan!

joi, 25 decembrie 2008

Crăciunul







Astăzi este ziua Naşterii Domnului Isus Hristos, zi în care credincioşii se adună la biserică pentru a asculta slujba de Crăciun.Slujbă la care ascultăm povestea magilor care au urmărit Steaua, povestea naşterii Lui, întâmplările prin care a trecut Fecioara în acea noapte minunată.
În fiecare an trăim bucuria cea sfântă a Naşterii Mântuitorului.
Omenii vin să aprindă lumânări, să împartă pacheţele pentru cei adormiţi şi să se roage.
Liniştea, mirosul de brad şi atmosfera de sărbătoare domină în casele oamenilor.

Crăciunul este o sărbătoarea ce se petrece alături de familie, zi în care membri familiei uită puţin de problemele zilnice şi sunt mai uniţi ca niciodată.
Tot în această zi se deschid şi cadourile de la Moş Crăciun.
Tradiţii de Crăciun
Se spune că în această zi e bine să te speli de dimineaţă cu apă curată de izvor, în care ai pus o monedă de argint, pentru a fi curat şi ferit de boli.
Gunoiul nu se scoate afară ca să nu îţi arunci norocul.
În zona Câmpulung Muscel oamenii sunt atenţi la vremea din 24,25, 26 şi 27 decembrie deoarece fiecare zi reprezintă un anotimp şi aşa cum este ziua respectivă aşa va fi anotimpul.Astfel că prima zi reprezintă primăvara, a doua vara, a treia toamna şi a patra iarna.








duminică, 21 decembrie 2008

Sfinţirea Bisericii ,,Înălţarea Domnului" din Curtea de Argeş







Astăzi a fost oficiată slujba de sfinţire a Bisericii ,,Înălţarea Domnului" care se află ridicată în zona Pieţei Terasa 1 Mai din Curtea de Argeş.Zeci de credincioşi s-au adunat azi alături de PS Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului pentru a participa la slujba de sfinţire şi pentru ase ruga la Bunul Dumnezeu.
Preotul paroh Cosmin Ion Herişanu este cel care a partcipat la zidirea sfântului locaş încă de la piatra de temelie care s-a pus în toamna anului 2002.Anul acesta s-a finalizat construcţia turlei care adăposteşte clopotniţa, s-a tencuit interiorul, s-a executat pardoseala şi tâmplăria din geam termopan şi s-a înzestrat locaşul de rugăciune creştin-ortodox cu obiectele necesare cultului.Costurile zidiri bisericii au fost acoperite din fonduri de la Episcopia Argeşului şi Muscelului, sponsorizări şi contribuţia enoriaşilor.

duminică, 7 decembrie 2008

Sfânta Filofteie sărbătorită azi la Curtea de Argeş





















Zeci de credincioşi s-au adunat azi la mănăstirea Curtea de Argeş pentru a participa la slujba de pomenire a Sfintei Filofteia.Oamenii au format cozi pentru a ajunge la moaştele Sfintei , au aprins lumânări , au dat acatiste pentru săanătatea lor şi a celor dragi şi au luat apă sfinţită.Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic Episcop al Argeşului şi Muscelului.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Mâine este ziua Sfintei Filofteia


Pe 7 decembrie Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Filofteie, ale cărei moaşte le găsim la Curtea de Argeş. Încă de astăzi s-a oficiat o slujbă pentru pomenirea ei şi mâine va avea loc o altă slujbă chiar de ziua ei.
S-a născut la începutul veacului al XIII-lea in orasul Tîrnovei, capitala împărăţiei românilor şi a bulgarilor, din sudul Dunării.Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agriculrura.
Numele Filofteia în greceşte inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti.Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura.Mama sfintei, de neam valah, fire evlavioasă , mergea adesea la sfintele slujbe bisericeşti , ascultând cu luare aminte, dumnezeieştile Scripturi , straduindu-se să fie împlinitoare a lor , copila era nelipsită de lângă dânsa.
După ce mama ei a murit a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi in suferinţă.Tatăl ei s-a recăsătorit cu o femeie străină de vieţuirea creştină , nemilostivă .Femeia o ura de moarte pe fericita copilă deşi aceasta o ajuta în gospodărie şi o asculta , însă nu mai mult ca pe Dumnezeu.Mergerea la biserică a tinerei i-se părea mami vitrege o pierdere de timp , postirile şi rugăciunile ei o porneau spre mînie.Aceasta o punea la munci grele pe fată şi îl invrăjbea pe tatăl ei.Fata era trimisă să îi ducă tatălui hrană la câmp şi se întâlnea cu cei săraci şi îi era milă de ei şi le dădea câte puţin din hrana pentru tatăl său.Făcând în mai multe zile astfel de fapte , părintele său era hrănit neîndestulător , motiv pentru care îi reproşsează soţiei că nu îi trimite hrană suficientă. Femeia îi spune acestuia că ea mereu i-a trimis destulă hrană învinovăţind-o pe fată.
Într-o zi tatăl a urmărit-o pe Filofteia şi a văzut-o pe aceasta cum împărţea din hrana lui săracilor.Tatăl şi-a ieşit din fire şi a scos barda de la brîu pe care o purta de obicei şi a aruncat-o asupra ei. Rănind-o grav la picior , sângele a început să curgă şiroaie.După fapta comisă tatăl a vrut să ridice trupul fetei pentru al înmormânta, însă Dumnezeu a îngreunat trupul fetei şi abia după ce Arhiepiscopul din Tarnava a rostit numele bisericii din Curtea de Argeş trupul fetei a putut fi ridicat.
De atunci cinstitele moaşte ale Sfintei muceniţe Filofteia au devenit pentru ţara noastră o binecuvîntare a lui Dumnezeu.De apropae opt veacuri, ea ocroteşte mănăstirea Curtea de Argeş şi pe creştinii ortodocşi.

vineri, 5 decembrie 2008

În aşteptarea lui Moş Nicolae


În noaptea de 5 spre 6 decembrie toată lumea îşi lustruieşte ghetuţele în aşteptarea moşului.Este seara în care moşul aduce daruri multe copiilor cuminţi iar celor mai năzdrăvani o nuieluşă.

Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu la 350 mile nord de Bethleem , a trăit în secolul al patrulea, a fost cardinal de Mira şi a fost recunoscut şi onorat ca sfânt începând cu secolul al şaselea.Îi sunt atribuite 21 de miracole.Sfântul Nicolae este recunoscut pentru credinţa şi dragostea pentru semeni dar mai ales pentru copii.Sfântul provenea dintr-o familie înstărită iar după moartea părinţilor a hotărât să îşi împartă averea oamenilor nevoiaşi.

Au apărut o serie de poveşti legate de binefacerile sale , una dintre ele face referire la cea în care Nicolae a ajutat trei surori să scape de tirania tatălui lor.Se spune că fetele erau foarte sărace iar tatăl lor plănuiseră să le vândă ca sclave pentru a se îmbogăţi , pentru a evita nenorocirea Sfântul a aruncat seara o pungă cu galbeni în camera fete mai mari.Cu acei bani fata s-a putut mărita, bani reprezentând zestrea .La fel a procedat şi în cazul celorlalte doua surori.

În limba greacă numele Sfântului se compune din doua cuvinte nicos care înseamnă luptător , învingător şi laos înseamnă popor ceea ce înseamnă învingător de popoare.
Din anul 1087 moaştele sfântului se află la Bari în Sudul Italiei, luate de la Mira ca să nu cadă pradă musulmanilor.
Sfântul Nicolae este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă cât şi de cea Catolică pe 6 decembrie.

duminică, 30 noiembrie 2008

Sfântul Andrei

Astăzi 30 noiembrie Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Andrei.El este unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Hristos, iudeu de neam din localitatea Betsaida, frate cu Simion Petru un alt Apostol al Mântuitorului.
Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul României.Potrivit tradiţiei şi celor scrise de istorici şi teologi din primele veacuri creştine a fost primul care a adus creştinismul la geto-daci,pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Potrivit istorie dupa ce a propovăduit creştinismul la noi, Sfântul s-a întors în Grecia în oraşul Patras.Acolo a murit ca martir fiind răstignit pe o cruce în formă de x din considerente nedemne faţă de Mântuitorul său.Crucea sub formă de x semnificând un simbol al pătimiriii şi al martirului, pe aceasta o găsim şi în cele mai periculoase zone unde se intersectează circulaţia feroviara cu cea rutiera.Aceasta este considerată ca un semn protector de către feroviari.
Tradiţii de Sfântul Andrei
Se spune ca în seara de dinainte trebuie saă ungem tocurile geamurilor,ale uşilor sub formă de cruce pentru alungarea strigoilor.Se pune grâu la încolţit şi daca de Crăciun va încolţi vei avea noroc.
Fetele nemaritate îsi pun 46 de boabe de grâu sub perne iar dacă se întâmplă să visezeca îi ia cineva grâul se va mărita.
În această zi nu se mătură şi nu se aruncă nimic din casă, altfel se spune că lupii vă vor mânca vitele.
Conform tradiţiei această zi aduce şi o prognoză meteo,dacă în aceea seară va fi cald şi senin iarna nu va fi geroasă,iar dacă va fi frig şi ninsoare iarna va fi geroasă.
Cei care poartă acest nume sunt oameni inteligenţi,responsabili şi stabili.
Un sincer şi un călduros La mulţi ani!tutror celor care poartă acest nume.