Astăzi creştinii ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae. Acest Sfânt este cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea lui lui pentru semeni, dar mai ales pentru copii. Faptele făcute de acest sfânt sunt numeroase, însă voi reaminti una din ele care face referire la fetele fără zestre. Pe vremea acestui sfânt existau trei fete ale unui nobil scăpătat, care nu se puteau mărita pentru că nu aveau zestre, aşa cum era obiceiul. Din cauza sărăciei fetele mai aveau puţin şi erau împinse către prostituţie pentru a supravieţui. La aflarea acestui lucru sfântul a luat din visteria bisericii un săculeţ de galbeni şi l-ar fi arunca noaptea în casa omului când toţi dormeau. Se spune că sfântul s-ar fi urcat pe acoperişul casei şi ar fi dat drumul săculeţului pe horn, iar acesta ar fi căzut într-o şosetă pusă la uscat. Astfel una din fete s-a măritat, şi în al doilea an s-a petrecut acelaşi lucru şi fata mijlocie s-a măritat, iar când i-a venit rândul celei mici tatăl a stat de veghe şi l-a surprins pe sfânt făcând acelaşi lucru şi i-a mulţumit. Astfel cele trei fete s-au măritat, iar tatăl lor le-a povestit tuturor faptele sfântului. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el.
Astfel în fiecare an pe 6 decembrie copii cuminţi primesc cadouri de la Moş Nicolae, iar cei care au făcut prostioare primes câte un băţ.
Creştinii ortodocşi au mers astăzi în număr mare la biserică pentru al prăznui pe acest Sfânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu