miercuri, 25 februarie 2009

Un sfat util pentru toţi

Tuturor ne place să mestecăm gumă, unora mai mult altora mai puţin.Uneori însă se întâmplă fie din greşeală să uităm guma pusă într-un loc, fie se fac glume proaste cu aceasta şi uite aşa te alegi cu ea pe haine.Ca să o pooţi scoate de pe haine trebuie să pui partea murdară în apă rece şi să râcâi guma cu un cuţit.Apoi curăţă urma petei şi ceea ce a rămas din gumă cu un solvent, cu alcoolul medicinal, până ce ies toate urmele.

marți, 24 februarie 2009

Organizarea unei nunţi

Nunta este cel mai important şi frumos prilej din viaţa oamenilor.Moment de maturitate în care se decide întemeierea unei familii care se face prin iubire, înţelegere şi respect reciproc.Fiecare cuplu decide să îşi facă nunta în funcţie de tradiţiile zonei din care face parte, de gusturile şi dorinţele lor şi ceea ce e cel mai important de buget.


Organizarea nunţii
Cu cel puţin un an înainte stabiliţi data nunţi şi bugetul în funcţie de stilul nunţii, găsirea naşilor, arvunirea restaurantului, primăria unde veţi face cununia civilă şi biserica, firma ce se va ocupa de organizare.
Cu cel puţin şase luni înainte trebuie să rezervaţi biserica, să comandaţi rochia de mireasă şi costumul mirelui, faceţi lista cu oaspeţi comandaţi invitaţiile, comandaţi verighetele.
Cu două luni înainte definitivaţi lista oaspeţilor şi trimiteţi invitaţiile, comandaţi aranjamentele florale, rezervaţi camere de hotel pentru invitaţi şi pentru noaptea nunţii dacă este cazul.Găsiţi-vă destinaţia perfectă pentru luna de miere şi rezolvaţi cu firma celelate detalii de organizare.
Pe ultima sută de metri faceţi-vă analizele medicatele , faceţi ultima probă la rochia de mireasă, respectiv a costumului de mire.Verificaţi dacă toate datele de organizare sunt corecte.Mergeţi la cosmetică pentru ultimele tratamente.Odihniţi-vă bine vă aşteaptă o zi lungă.Casă de piatră tuturor celor care îşi unesc destinele.



luni, 23 februarie 2009

Muştarul


Muştarul poate înlocui cu succes sarea din alimentaţie deoarece el conţine foarte mulţi antioxidanţi, prevenind astfel afecţiunile cardiovasculare.Boabele de muştar ajută şi la o cură de slăbire deoarece stimulează metabolismul şi intensifică arderea grăsimilor.Adăugarea lui în mâncăruri scade colesterolul şi îmbunătăţeşte circulaţia sangvină.

duminică, 22 februarie 2009

Nucile


Miezul de nucă este un aliment complet, bogat în substanţe proteice, zaharuri şi minerale.Consumul de nuci reduce colesterolul, previne apariţia osteoporozei, previn declanşarea atacului cerebral.Deşi au multe calorii este bine să consumi câteva în fiecare zi pentru că au efecte benefice asupra sistemului digestiv.