duminică, 30 noiembrie 2008

Sfântul Andrei

Astăzi 30 noiembrie Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Andrei.El este unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Hristos, iudeu de neam din localitatea Betsaida, frate cu Simion Petru un alt Apostol al Mântuitorului.
Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul României.Potrivit tradiţiei şi celor scrise de istorici şi teologi din primele veacuri creştine a fost primul care a adus creştinismul la geto-daci,pe teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Potrivit istorie dupa ce a propovăduit creştinismul la noi, Sfântul s-a întors în Grecia în oraşul Patras.Acolo a murit ca martir fiind răstignit pe o cruce în formă de x din considerente nedemne faţă de Mântuitorul său.Crucea sub formă de x semnificând un simbol al pătimiriii şi al martirului, pe aceasta o găsim şi în cele mai periculoase zone unde se intersectează circulaţia feroviara cu cea rutiera.Aceasta este considerată ca un semn protector de către feroviari.
Tradiţii de Sfântul Andrei
Se spune ca în seara de dinainte trebuie saă ungem tocurile geamurilor,ale uşilor sub formă de cruce pentru alungarea strigoilor.Se pune grâu la încolţit şi daca de Crăciun va încolţi vei avea noroc.
Fetele nemaritate îsi pun 46 de boabe de grâu sub perne iar dacă se întâmplă să visezeca îi ia cineva grâul se va mărita.
În această zi nu se mătură şi nu se aruncă nimic din casă, altfel se spune că lupii vă vor mânca vitele.
Conform tradiţiei această zi aduce şi o prognoză meteo,dacă în aceea seară va fi cald şi senin iarna nu va fi geroasă,iar dacă va fi frig şi ninsoare iarna va fi geroasă.
Cei care poartă acest nume sunt oameni inteligenţi,responsabili şi stabili.
Un sincer şi un călduros La mulţi ani!tutror celor care poartă acest nume.

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Campanie împotriva SIDA

Odată cu Ziua Naţională se sărbătoreşte şi Ziua Mondială de luptă împotriva maladiei SIDA.Crucea Roşie din Argeş va împărţi pliante pentru ai informa pe oameni ce înseamnă SIDA şi cum să se protejeze împotriva acestei boli cumplite.Pliantele vor conţine şi prezervative.

Studenţii au tabere gratis

Cei mai silitori dintre studenţi beneficiază de tabere gratuite în vacanţa de iarnă. Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor a anunţat joi că le pune la dispoziţie peste 2300 de locuri în hoteluri din Predeal,Covasna,Zărneşti şI Herculane, unde vor fi incluse cazarea şi masa.Studenţii integralişti trebuie sa depuna cereri la secretariatele facultăţilor, până la 8 decembrie pentru a beneficia de un loc în tabără.
Studenţii vor avea vacanţă de iarna intre 22 decembrie si 4 ianuarie.

Programul argeşenilor de 1 Decembrie

Cu ocazia Zilei Naţionale şi împlinirea a 9o de ani de la Marea Unire,Primaria Piteşti şi Consiliul Judeţean organizează mai multe manifestări menite să marcheze această zi atat de importantă.Programul va începe de la ora 10.00 cu ceremonia militară şi religioasă,cu depuneri de coroane la Mnumentul Poatra Eroilor din strada Trivale, salutarea Drapelului de luptă,intonarea imnului Naţonal al României.
De la ora 12.30 în faţa Casei Armatei va avea loc un spectacol în care vor fi incluse cântece patriotice şi marşuri, muzică populară şi dansuri româneşti.dansuri româneşti
Iar de la ora 16.00 spectacolul se va muta în Piaţa Primăriei unde vor avea loc recitaluri ale lui Mircea Baniciu,Vlad Knejevici şi Replika.La ora 17.15 de aprindere a bradului de Crăciun şi a iluminatului ornamental de sărbători.Seara va continua cu Direcţia 5 şi focuri de artificii.
Dacă de 1 Decembrie unii se distrează alţi muncesc astfel Piteşteni care doresc să meargă la cumpărături o pot face in toate supermarketurile din oraş,toate sunt deschise si bine aprovizionate,trenurile vor circula normal,autobuzele vor avea un program duminical,pieţele vor fi deschise de la ora 6.30-13.30,autogările vor fi deschise.
ŞI la Curtea de Arges vor avea loc o serie de manifestări specifice organizate de Unitatea Militară Vânători de munte începând cu orele 11.00 în centrul vechi al oraşului.Se vor depune coroane la complexul arhitectural Sfântul Nicolae Domnesc.În încheiere veţi putea asista la defilarea militarilor.

Coadă la pâine...


Astăzi spre surprinderea mea am stat din nou la coadă la pâine ca acum câţiva ani când părintii mei erau nevoiţi să stea la coadă pentru toate produsele alimentare.Eu îmi aduc aminte că atunci când eram mai micuţă în prag de sărbători mă trimeteau ai mei să cumpăr pâine.Atunci se întâmpla sa nu gasesc la chioşcurile din apropiere şi eram nevoită să traversez o strada mare,aşa o vedeam eu.Pe acolo parinţii mă lăsau să traversez foarte rar, pentru că era prea periculos pentru un copil, în aceea zonă petrecându-se frecvent accidente.Uneori îmi era frică să trec deşi exista semafor,asfel preferam să aştept să mai vină cineva pentru a ajunge în siguranţă la celălalt capăt.
În cele din urmă treceam cu paşi repezi şi ajungeam la chioşcul de pâine.Acolo ma loveam de o coadă ... lungă.Fiind copil cei mari nu te respectau deloc şi se băgau în faţa ta, alţii se împingeau...cu chiu cu vai ajungeai în faţă.Pâinea caldă te făcea să uiţi de tot ce ai îndurat ca să ajungi la ea.
Dar azi nu e nici sărbătoare,magazine sunt peste tot de ce se formează coada?Am mers totuşi să cumpăr si eu de acolo,mă gândeam că poate vânzătoarea se descurcă mai greu, dar nu era aşa.Am ajuns în faţă şi coada era mai mare ca atunci cand mă dusesem prima data.Oamenii şuşoteau în stânga şi în dreapta despre cat de bune sunt produsele acolo.Nu erau nervoşi că aşteptau atâta, lucru care m-a mirat deoarece atunci când eram copil situaţia era alta.
În încheiere nu îmi ramâne decât să va zic cât de mult s-au schimbat concepţiile oamenilor.Ei sunt dispuşi sa să stea la coadă chiar şi atunci când este frig,cu condiţia să cumpere produse de calitate şi câtuşi de puţin convenabile la preţ.Aspecte de care toţi producători trebuie să ţină cont.

vineri, 28 noiembrie 2008

Subiecte pentru bac

Începând de ieri elevii claselor a XII-a pot găsi pe site-ul Ministerului Educaţiei modele de subiecte pentru probele orale ale examenului de bacalaureat din acest an şcolar.

Expoziţie de vinuri cu degustare!




În Piaţa Primăriei din Pteşti, în zilele de sâmbătă şi duminică va avea loc expoziţia de vinuri cu vânzare,din podgoria de la Ştefăneşti.Luni începând cu ora 12.00 argeşenii vor putea degusta din vinurile expuse.

Poşta închisă pe 1 Decembrie


Toate oficiile poştale din ţară vor fi îchise în această zi, au anunţat reprezentanţii Poştei Române.Astfel că trimiterile prin poştă vor avea întârzieri de o zi până vor ajunge la destinatar.

Călătorii gratuite pentru tineri


CFR sprijină prezenţa la vot
Începând de astăzi şi până luni, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani vor putea călatori gratuit spre localitatea de domiciliu.Aceasta măsură se adresează in primul rând studenţilor care urmează o facultate în alt oraş.Cei care pot beneficia de această gratuitate trebuie sa aibă asupra lor buletinul, astfel vor fi emise bilete speciale pe care se va trece codul numeric personal si adresa de buletin pentru a se demonstra ca tinerii merg in localitatea de domiciliu.